Exercițiul Crossed Swords 2025
11.11.2025
Exercițiul Crossed Swords 2025, organizat de Centrul de Excelență Cooperativă pentru Apărare Cibernetică al NATO (CCDCOE), s-a desfășurat în perioada 3-7 noiembrie, la Tallinn, Estonia.
Scopul exercițiului a urmărit îmbunătățirea abilităților de comandă la nivel operațional în gestionarea capabilităților din spațiul cibernetic, precum și dezvoltarea competențelor experților din domeniul apărării cibernetice în desfășurarea acțiunilor specifice într-un mediu de criză sau conflict simulat.
Comandamentul Apărării Cibernetice a participat la exercițiul Crossed Swords 2025, alături de reprezentanți din 40 de națiuni aliate și partenere NATO. În cadrul unui scenariu fictiv, care a simulat interacțiunea dintre două națiuni, participanții au avut misiunea de a planifica și executa acțiuni menite să perturbe sau să neutralizeze efectele cibernetice ostile ce amenințau infrastructura critică națională, sistemele militare și siguranța civilă.
Exercițiul a pus accent pe operații de comandă, supravegherea legală și controlul coordonat în toate domeniile operaționale, oferind participanților oportunitatea de a exersa reacții rapide și legale care descurajează adversarii, limitează daunele și accelerează procesul de recuperare.
Specialiștii noștri din cadrul echipei de Threat Hunting au obținut locul I, alături de cei din Italia și Elveția, confirmând nivelul ridicat de pregătire și profesionalism al experților din domeniul apărării cibernetice.
Exercițiul Crossed Swords 2025 demonstrează modul în care inovația și colaborarea sporesc pregătirea în domeniile apărării și securității cibernetice, precum și al războiului hibrid. Prin îmbinarea metodelor, abilităților și cunoștințelor într-un mediu de lucru colaborativ, națiunile participante își dezvoltă capacitatea de a se adapta și de a progresa împreună, construind reziliență colectivă pentru provocările complexe ale mediului actual de securitate.
Biroul informare și relații publice
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Detalii OK