Tide Hackathon 2025, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apărării cibernetice organizate sub egida NATO, s-a desfășurat în perioada 7-11 aprilie, în Dunkirk, Franta. La această ediție au participat specialiști în tehnologia informației și securitate cibernetică din toate statele membre și partenere ale Alianței, reuniți cu scopul de a identifica soluții inovatoare pentru provocările actuale din mediul digital.
România a fost reprezentată de două echipe din cadrul Comandamentului Apărării Cibernetice: una din partea Agenției de Apărare Cibernetică și cealaltă din cadrul Agenției de Tehnologia Informației. Participarea acestora a fost marcată de profesionalism, dedicare și un înalt nivel de pregătire tehnică, demonstrat prin rezultatele obținute în cadrul competiției.
Tema centrală a exercițiului din acest an a fost impactul inteligenței artificiale asupra securității cibernetice. Echipele participante au fost provocate să abordeze trei direcții majore: identificarea și combaterea amenințărilor cibernetice generate de inteligența artificială, analiza conținutului video fals creat cu ajutorul AI, precum și explorarea hărților prin comenzi vocale. Scenariile propuse au fost fictive, dar concepute astfel încât să reflecte situații reale din mediul operațional digital, solicitând soluții aplicabile și eficiente.
Echipa Agenției de Apărare Cibernetică a obținut locul al doilea la secțiunea dedicată amenințărilor cibernetice bazate pe AI, în timp ce echipa Agenției de Tehnologia Informației a fost distinsă cu locul al treilea la categoria explorarea hărților prin comenzi vocale. Aceste rezultate confirmă nu doar valoarea profesională a specialiștilor noștri, ci și capacitatea acestora de a inova și de a colabora eficient în contexte internaționale complexe.
Tide Hackathon 2025 a subliniat, o dată în plus, importanța cooperării și a schimbului de cunoștințe între partenerii NATO, într-un mediu digital aflat într-o permanentă transformare. Devotamentul, creativitatea și spiritul de echipă al participanților au contribuit la conturarea unor soluții tehnice cu aplicabilitate reală, consolidând totodată angajamentul comun pentru apărarea spațiului cibernetic.