Se incarca...

Black Sea Defense & Aerospace Exhibition & Conference 2026
 15.05.2026


     Comandamentul Apărării Cibernetice a participat, în perioada 13–15 mai 2026, la cea de-a 10-a ediție a Black Sea Defense & Aerospace Exhibition & Conference, eveniment internațional dedicat industriilor de apărare, securitate și aerospațiale. Manifestarea a reunit peste 550 de expozanți din 36 de țări, care au prezentat echipamente militare moderne, precum și cele mai noi tendințe și soluții tehnologice din domeniul securității și apărării.
     În cadrul conferinței „Cyber & Space Capability Presentations”, generalul de brigadă ing. Răzvan-Marian TUDOSE a participat, în calitate de speaker, la panelul „Cyber Defense in a World of Machine-Speed Threats”, alături de reprezentanți și experți internaționali și naționali din domeniul securității cibernetice, generalul Mariusz CHMIELEWSKI, locțiitor al comandantului Comandamentului Cibernetic din Polonia, colonelul Dănuț ȚIGĂNUȘ, locțiitorul șefului Direcției Comunicații și Tehnologia Informației, Nicolas HEYER, reprezentând SANS DACH, Mihai DOANĂ, reprezentând PALO ALTO România și Alexandru Adrian BÎRZU, reprezentând ORACLE.
     Discuțiile au abordat impactul inteligenței artificiale și al amenințărilor cibernetice asupra securității naționale, cu accent pe limitele delegării procesului decizional către sistemele bazate pe inteligență artificială. Totodată, au fost evidențiate provocările privind coordonarea rezilienței proactive între structurile militare și operatorii infrastructurilor civile critice.
     Participarea Comandamentului Apărării Cibernetice la BSDA 2026 a reprezentat o oportunitate importantă pentru consolidarea dialogului instituțional și dezvoltarea cooperării cu partenerii naționali și internaționali din domeniul securității și apărării cibernetice.

  

                         Biroul informare și relații publice
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK